Povestea mea !
Este una foarte, foarte interesanta, care ar putea deveni subiect de roman !
Eram clasa a VI-a cand m-a trimis o vecina cu o punga de piersici, sa i-o duc cosmeticienei la care mergea ea.
De cum am intrat in cabinet am fost izbita de mirosul placut de ceara, sunt curioasa cate dintre cosmeticiene cunosc acel miros !
Eram la Oltenita, si am privit-o cu atata admiratie pe acea cosmeticiana !
Am terminat Liceul pedagogic, mi se parea un vis frumos sa devin cosmeticiana dar a ramas doar un vis.
Pentru ca in acea perioada erau foarte confuze informatiile legate de modul cum poti sa urmezi o astfel de specializare !
Am fost invatatoare 11 ani, 2 ani economista si imediat dupa revolutie am mers la un curs de cosmetica in cadrul Casei de Cultura, impreuna cu o colega.
Cursurile erau in timpul zilei, eu ma aflam intr-un post important astfel incat lipsa mea nu putea trece neobservata, nu am rezistat tensiunii si am renuntat la acest curs.
Am continuat insa cu aceeasi doamna care preda la Casa de Cultura, mi se parea chiar mai interesant.
Era pentru prima oara cand auzeam de existenta unui curs particular.
Mi se parea ca promite foarte mult, pretul fiind mult mai mare.
Dar am fost dezamagita, cursul s-a terminat iar noi, cursantele nici macar nu am vazut cum arata ceara pentru epilat.
Profesoara ( o fosta farmacista ) ne-a spus ca nu este greu, si chiar nu mi s-a parut greu!
Am citit intr-o carte veche de cosmetica cum se pregateste ceara pentru epilat, ceara de albine am cumparat-o de la apicultori, sacazul insa nu-mi mai amintesc de unde l-am cumparat.
Spatiul destinat pentru salon eu singura l-am amenajat, mobila am cumparat-o de la consignatie, de pe Lipscani, cum puteam sa stiu atunci, in 1992, de un furnizor pentru mobila pentru salon?
Pana la acea data nu vazusem ceara, doar o mirosisem !
Am cumparat doua oale din fonta din piata Obor, am pus ceara la topit la prima ora si am plecat pe strazi, sa lipesc fluturasi ( fluturasi pe care i-am scris tot eu, la masina de scris ).
Pare de necrezut, dar m-am intors cu cliente la salon, ce vremuri !!!
![]()
Si in acea prima zi am epilat toata ziua!
Incepusem activitatea cu o coafeza si o manichiurista, zilele urmatoare am invatat-o si pe coafeza sa epileze, cand nu avea cliente la coafor, facea epilat.
La scurt timp am mai angajat o coafeza, i-am dat si acesteia lectii de epilat, nu aveam nevoie mai mult de doua zile, a treia zi deja incepea sa lucreze.
Si ca sa scurtez povestea,in spatiul in care am deschis ( o parte a casei mele ) am avut la inceput doar un pat de cosmetica,
la scurt timp am mutat coaforul intr-un alt spatiu, in apropiere
si am ramas la primul salon cu 5 paturi de cosmetica.
Apoi am mutat coaforul in alt spatiu ( tot in apropiere ) ca sa ma extind cu inca doua paturi.
Dupa cativa ani am mai deschis un salon, unde aveam tot 5 paturi.
In urma cu 2 ani alt salon, cu doua paturi, si ma opresc aici !
Revin la perioada de inceput ! Am incalzit mult timp ceara in oala, pe aragaz !
De cele mai multe ori, fetele stateau la coada ca sa-si puna ceara calda, cu polonicul, in oala lor.
Iar cea care lua ultima ceara, trebuia sa ramana sa strecoare.
Si am mers asa pana intr-o zi cand, o fata lipsita de educatie si recalcitranta, a batut-o pe o colega de-a ei pentru ca, zicea ea, colega i-a luat-o inainte si ea trebuit sa ramana sa strecoare ceara!
Dupa acest incident am trimis-o definitiv acasa pe fata certata cu educatia si
a doua zi am intrat intr-o " era noua", am cumparat decantoare.
Dar, greu de crezut dar adevarat, clientele au regretat ani de zile, calitatea cerii care se topea in oala, pe aragaz !
Tot in acea perioada apa pentru pedichiura sau pentru spalat pe cap se incalzea in galeata, cu fierbatorul si tot greu de crezut, aveam foarte, foarte multe cliente !
O perioada grea a fost cand am trecut la ceara de unica folosinta, nu ne placea nici noua si nici clientelor!
Foarte mult timp, am mers cu ceara de unica folosinta, doar cu o clienta !
Au inceput, una cate una, sa doreasca epilat cu acest fel de ceara si de cate ori se intampla asa, noi faceam tot posibilul sa o convingem ca ceara traditionala este mult mai buna.
De foarte multi ani situatia s-a schimbat:
Cand cate o clienta doreste sa fie epilata cu ceara traditionala, incercam sa o convingem ca ceara de unica folosinta este mult mai buna !
Am incercat in urma cu cativa ani sa lucrez cu pasta de zahar, am fost la un curs de o zi dar mi-a trebuit cam vreun an sa ma hotarasc sa incep.
Am inceput, am facut asta in locatia ultimului nostru salon,
clientele erau incantate pentru ca au putut face diferenta, parul crestea mult mai greu !
Am ramas in acea locatie pana cand activitatea a inceput sa mearga dupa care am angajat o cosmeticiana care nu lucreaza cu pasta de zahar.
Eu m-am intors la vechea locatie unde nu am mai folosit insa pasta de zahar.
De putin timp am reluat epilarea cu zahar, am facut asta in primul rand pentru cliente, din dorinta de a le oferi si " altceva "!
Si cu fiecare zi simt ca va veni o vreme cand, atunci cand voi fi in situatia ca o clienta sa doreasca sa fie epilata cu ceara la cartus, eu voi incerca sa o conving ca nu se poate compara cu epilatul cu pasta de zahar !
Am uitat un moment important din povestea mea: am intrat din nou, intr-o alta " era" dupa ce, intr-una din zile fata de la pedichiura a pus fierbatorul in galeata cu apa, invers, si se topea incet, incet, langa clienta de la pedichiura.
A doua zi am mers in audienta la directorul de la gaze, i-am povestit intamplarea si i-am zis ca eu nu plec de acolo pana nu-mi aproba cererea pentru instalare gaze.
A ras si m-a pus sa scriu o cerere pe care mi-a aprobat-o imediat, in mod normal se astepta ani de zile pana obtineai aprobare !
Irina Gârdea: Wow! Elena, a fost o incantare sa citesc povestea ta!
Stiam ca ai mai multe saloane, dar povestea cu ceara traditionala, apoi unica, venit cu zahar , fierbator, "ultima la strecurat" WOW!! Un deliciu.
Nu mai am nimic sa te intreb, decat sa te felicit si sa iti urez mult succes in continuare ๐๐๐งก๐โค๏ธ
Ajuta-ne sa promovam servicii igienice in saloane.
Te vom promova la randul nostru catre clienti.
50% Complete
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.